duminică, 27 mai 2012

DACIA PREISTORICA - CINE AU FOST CU ADEVARAT DACII

Multe din tainele strămoşilor noştri au fost uitate - cu sau fără intenţie - de istoricii noştri .
Multe date cunoscute pe plan mondial lipsesc incă din manualele de istorie ale copiilor noştri, perioada dinainte de căderea Sarmisegetuzei fiind complet ignorată.


Suntem
şi acum , in era informatiei şi a internetului, tinuti departe de date şi izvoare istorice care atestă şi recunosc existenta şi continuitatea dacilor pe aceste meleaguri , traditia şi organizarea lor socială, forta economică şi militară pe care o reprezenta Dacia cu sute de ani inainte de Hristos (inaintea erei noastre).


Auzim peste tot aceea
şi variantă oficială a sălbăticiei şi barbariei strămoşilor nostri.


Prin efortul
şi grija celor de la DACIA REVIVAL INTERNATIONAL SOCIETY, organizatie culturală fondată de Dr. Napoleon Săvescu şi cu ajutorul prietenilor de la "Dacia Nemuritoare" avem ocazia acum să ascultăm şi să vedem file de istorie straveche pe care multi dintre noi nu le cunoşteam.


Dacă am inteles bine materialul pe care vi-l propun, contrar aşteptărilor, prima atestare a organizării teritoriale pe tărâmul Daciei face referire la o regină - regina TOMIRIS - fondatoarea orasului TOMIS / Constanta, date istorice ce contrazic "traditia" misoginismului practicat mai apoi până in zilele noastre, misoginism apărut probabil ca obicei de imprumut de la popoarele migratoare şi invadatorii care ne-au călcat pământurile in ultimii 2500 de ani .

Ca o pată pe obrazul nostru stă faptul că această regină este evocată de pictori şi sculptori celebri ... dar nu are o statuie in oraşul pe care l-a fondat - TOMIS/Constanta. Toate datele pe care le prezentăm mai jos sunt de asemenea absente in manualele de istorie, ignorate de majoritatea românilor care sunt nevoiti să citească şi să invete la şcoală, din publicatii, din media oficială, iar acum mai nou in biserici (mai mult sau mai putin reformate) ... că suntem un popor nou, fără trecut, fără traditii, un popor care a fost "civilizat" de cucerirea romană şi de trecerea cotropitorilor care au urmat.


sâmbătă, 26 mai 2012

Un documentar despre daci şi originea românilor a devenit viral pe internet


Un documentar despre daci şi originea românilor a devenit viral pe internet. Cu toate controversele iscate de acest documentar, consider că este binevenit in condiţiile actuale când iredentismul maghiar ne contestă fără contenire apartenenţa Transilvaniei, iar vestul Europei pune semnul egalităţii intre român şi rom sau ţigan!

Filmul "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012" a făcut aproape 500.000 de vizualizări pe YouTube şi a generat multe comentarii datorită ipotezelor controversate pe care le formulează despre etnogeneză şi rolul dacilor în istorie.

Documentarul a fost preluat şi distribuit în masă de către foarte multe persoane. Potrivit realizatorilor, impactul romanizării în Dacia ar fi fost neglijabil, românii fiind, de fapt, descendenţii dacilor.


  Decebal


Principalul susţinător al teoriei este Napoleon Săvescu, directorul fondator al societăţii Dacia Revival Internaţional. Acesta susţine că locuitorii Daciei ocupate de către Traian nu au abandonat limba după înfrângerea lui Decebal, acest lucru fiind imposibil în condiţiile în care romanii nu au ocupat decât 14% din arealul ocupat de către daci.

Tot în documentar se arată că similaritatea dintre limba română şi celelalte limbi romanice provine din faptul că latina era o limbă asemănătoare cu daca. Mai mult, întreaga civilizaţie romană era derivată dintr-o civilizaţie tracă străveche. În sprijinul tezei sale, Săvescu invocă şi faptul că studii genetice efectuate în Germania au arătat că românii sunt mai apropiaţi genetic de vechii locuitori ai Daciei decât de italienii de astăzi.

În documentar, în calitate de istorici, apar şi generalii în rezervă Mircea Chelaru şi Nicolae Spiroiu. Chelaru are dubii că latina s-ar fi putut impune în Dacia romană până la retragerea aureliană. "Alte state cucerite integral de romani şi în care stăpânirea romană s-a întins pe 400 sau 800 de ani nu şi-au lepădat limba şi nu şi-au uitat tradiţiile", spune Chelaru referindu-se la imunitatea grecilor şi evreilor la romanizare.

Realizatorii documentarului susţin că, de fapt, tracii ar fi ocupat o mare parte a Europei, romanii desprinzându-se ulterior ca o ramură separată (etruscii) ce a fondat ulterior Roma, iar latina ar fi fost o limbă derivată dintr-o ipotetică limbă tracă. Documentarul a generat multe comentarii favorabile din partea celor care se simt româno-daci.



Filmul are aproape o oră şi susţine că romanii şi dacii au strămoşi comuni şi că Dacia nu a fost romanizată în modul susţinut de teoriile oficiale. Studii genetice realizate în Germania, citate de autorii documentarului, indică faptul că populaţia românească din prezent este înrudită foarte puţin cu cea din Italia şi foarte mult cu cea existentă în Dacia înainte de cucerirea romană.
În documentar apare şi un fost ministru al Apărării Naţionale, generalul în rezervă Nicolae Spiroiu. „Imperiul Roman nu avea cum să disemineze limba latină pe un areal de şase ori mai mare decât cel pe care l-a ocupat", spune Spiroiu. 

„Statul iudeu a stat sub romani 800 de ani, vreo 400 de ani au stat grecii, egiptenii la fel" spune în documentar Mircea Chelaru, general în rezervă şi fost şef al Marelui Stat Major al Armatei Române.
Din această perspectivă apare o uriaşă enigmă. Cum e posibil ca Dacii să-şi fi abandonat limba şi tradiţiile şi să fi îmbrăţişat limba şi obiceiurile invadatorilor, în condiţiile în care mai putin de 20 la suta din spaţiul dacic fusese cucerit, teritoriu in care romanii au rămas doar 165 de ani. Oare o asemenea pretenţie nu sfidează logica? Alte state cucerite integral de romani şi în care stăpânirea romană s-a întins pe 400 sau 800 de ani nu şi-au lepădat limba şi nu şi-au uitat tradiţiile. Şi dacii au făcut-o fără ca măcar să-i forţeze cineva?", spun realizatorii documentarului.

Scriitorul Daniel Roxin: De ce nu vorbim turcă sau maghiară?

„Pe aceeaşi logică ar fi trebuit ca românii să vorbească turca şi maghiara pentru că cele două imperii au stăpânit părţi mai însemnate din această ţară. Studiile de paleogenetică şi logica simplă ne spun că limba dacilor ar putea să fie continuatoarea unei limbi mai vechi din care s-a născut şi latina vulgară. ", spune scriitorul Daniel Roxin care a lansat documentarul pe Internet.
Studiu genetic: suntem daci?

Cea mai interesantă probă prezentată în documentar este un studiu de paleogenetică realizat la Institutul de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania. Studiul a analizat informaţia genetică a unor oseminte descoperite în siturile arheologice din zonele unde au locuit daci. Comparată cu structura genetică actuală a populaţiei, structura conturată din oseminte indică faptul că suntem, de fapt, urmaşii acelei populaţii pre romane şi că avem foarte puţin în comun cu actuala populaţie din Italia, spun realizatorii documentarului

Lucrare de doctorat: Nu suntem „rude" cu italienii

„Am realizat aceste studii de paleogenetică în Germania, în perioada 2004 - 2006, pe piese osoase aparţinând unor indivizi care au trăit pe teritoriul României în Epoca Bronzului şi Epoca Fierului, scopul fiind o analiză a structurii genetice a populaţiei vechi şi să o comparăm cu datele genetice ale populaţiei actuale. Am realizat în Hamburg un alt studiu de genetică moleculară şi e populaţia actuală, pentru a le putea compara" explică Georgeta Cordoş, bilog la Institutul Victor Babeş, care şi-a realizat teza de doctorat pe această temă.

Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie al Universităţii din Hamburg spune în documentar că studiul genetic a indicat o înrudire îndepărtată cu populaţia actuală din Italia şi foarte apropiată cu cea din Grecia şi alte zone din Balcani. Procentul stabilit ca fiind moştenire genetică similară cu cea a grupului latin este surprinzător de mic, susţin realizatorii studiului. Studiile genetice au mai arătat că italienii din nord se întudesc într-un procent foarte mare cu tracii care au trăit acum 5000 de ani pe teritoriul României.

O concluzie halucinantă: nu suntem urmaşii romanilor?

Bazaţi pe studiile paleogenetice citate, realizatorii documentarului susţin că tracii au ocupat o mare parte din Europa, având Marea Neagră în centrul zonei lor de dominaţie şi că din această zonă s-a desprins grupul care a înfiinţat Roma. „Se naşte o concluzie halucinantă. Nu noi suntem urmaşii romanilor ci o parte dintre romani sunt urmaşii tracilor", mai spune scriitorul Daniel Roxin.

Toate argumentele pe care se bazează teoria realizatorilor documentarului sunt însă în contradicţie cu ceea ce am învăţat la şcoală şi este susţinut de comunitatea ştiinţifică „oficială". Realizatorii susţin că mai există şi alte studii care vor fi prezentate anul acesta în lucrări ştiinţifice.
Cea mai veche scriere din lume: 7.500 de ani, Tărtăria

Aceştia mai fac referire la scrierea antică descoperită în 1961 la Tărtăria, pe nişte plăcuţe din lut (foto jos). Cu sprijinul unui istoric italian s-a făcut o datare cu carbon radioactiv a unor părţi din oasele descoperite alături de tăbliţele din lut. Rezultatul a fost uluitor pentru cei implicaţi: oasele au 7.500 de ani vechime. Acest lucru sugerează faptul că scrierea de la Tărtăria este cel mai vechi tip de scriere din lume, acest lucru susţinând teoria că pe teritoriul Daciei a existat o civilizaţie veche foarte dezvolatată. Aceeaşi civilizaţie a creeat monumente megalitice de la Sarmizegetusa Regia, mai susţin realizatorii documentarului. 

Sursa : Adevarul.ro